Română
English
Prima Despe APEL Contacte
Căutare
 
PrimaComunicate de presaONG-urile de media îndeamnă noua guvernare să reformeze domeniul mass-media
ONG-urile de media îndeamnă noua guvernare să reformeze domeniul mass-media
30.09.2009

 

Organizaţiile neguvernamentale din domeniul mass-media* au remis Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetare, sport şi mass-media, precum şi Preşedintelui Parlamentului, dl. Mihai Ghimpu, o foaie de parcurs în domeniul mass-media pentru noul Parlament de la Chişinău.

 

Foaia de parcurs în domeniul mass-media conţine cinci domenii sau tipuri de reforme propuse de societatea civilă: reforma audiovizualului public, reforma Consiliului Coordonator al Audiovizualului, deetatizarea presei, politici de stimulare a dezvoltării presei independente şi reforma legislativă. Societatea civilă consideră că legislativul trebuie, în mod prioritar, să elaboreze şi să aplice mecanisme legale, prin care candidaturile pentru funcţia de membru al Consiliului de Observatori al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” să nu fie desemnate pe criterii politice, fiind asigurată transparenţa procesului de desemnare şi reprezentativitatea credibilă a CO, să excludă orice influenţă sau imixtiune a statului şi a politicului, în general, în politica editorială a Companiei publice „Teleradio-Moldova”, inclusiv prin asigurarea independenţei financiare reale a serviciului public de radioteleviziune etc. Responsabilizarea Consiliului Coordonator al Audiovizualului este o măsură urgentă propusă de organizaţiile semnatare, în particular prin introducerea obligativităţii unor audieri parlamentare anuale pe marginea rapoartelor de activitate ale CCA, cu prezentarea rapoartelor alternative. Este, de asemenea, stringentă asigurarea respectării obligativităţii de motivare a deciziilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

 

Un şir de reforme legislative sunt propuse pentru a stimula dezvoltarea presei în R. Moldova şi pentru a crea condiţii economice egale tuturor redacţiilor: deetatizarea publicaţiilor periodice, asigurarea accesului egal şi transparent la „publicitatea de stat” prin organizarea de tendere, acordarea de subsidii şi scutirea ziarelor de plata TVA din veniturile provenite din activitatea lor editorială etc.

 

Organizaţiile semnatare cheamă noua putere de la Chişinău să demonstreze devotament faţă de normele europene în domeniul mass-media, al libertăţii de exprimare şi informare, pentru a fortifica procesul democratic iniţiat în R. Moldova.

 

Textul integral al foii de parcurs în domeniul mass-media pentru noul legislativ este ataşat.

 

 

* Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Presei Independente, Asociaţia Presei Electronice, Centrul „Acces-info”, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Comitetul pentru Libertatea Presei, Centrul Tânărului Jurnalist din Moldova, Uniunea Jurnaliştilor din Moldova

Rău Satisfăcător Mediu Bun Excelent
(1)
Comentarii (0) Adaugă comentarii
Nume:
Comentariu:
 
PrimaComunicate de presaONG-urile de media îndeamnă noua guvernare să reformeze domeniul mass-media
 
 
Sus
Activităţi  |  Comunicate  |  Cercetari  |  Documente  |  Legislatie  |  Referinţe utile
Vizitatori : 319041
(+373 22) 204-766,(+373 22) 21-12-54
 
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions
Creat de Trimaran