Română
English
Prima Despe APEL Contacte
Căutare
 
PrimaComunicate de presaComunicat de presă
Comunicat de presă
22.11.2012

Gestionarea reformelor iniţiate la IPNA Compania „Teleradio-Moldova” necesită, de asemenea, o ajustare adecvată a gestiunii timpului de lucru al managerilor din eşalonul superior al instituţiei.  Aceasta este concluzia de bază a studiului de caz efectuat de către Asociaţia Presei Electronice APEL în urma analizei „fotografiei” unei zile obişnuite de muncă a 7 manageri-cheie ai Companiei.

Datele studiului relevă că între activităţile zilnice principale ale preşedintelui Companiei, directorului Radio şi directorului Tv cea mai mare cotă-parte din orele de muncă este alocată discuţiilor cu subalternii, semnării documentelor și convorbirilor telefonice. Fără a diminua importanţa activităţilor respective, experţii APEL le califică totuși drept „hoţi” de timp, de rând cu evenimentele ad-hoc la care managerii sunt nevoiţi să reacţioneze. Studiul mai relevă faptul că în lanţul de gestiune a timpului  planificare-organizare-control cea mai propunţată verigă, în cazul managerilor superiori de la „Teleradio-Moldova”, este veriga organizare, iar verigile planificare şi control necesită fortificare.

Studiul de caz este parte a Raportului al doilea de monitorizare a modului în care sunt gestionate reformele la „Teleradio-Moldova”, făcut public de APEL. Raportul include şi rezultatele monitorizării publicităţii difuzate de radiodifuzorul public naţional în lunile septembrie-octombrie 2012. Rezultatele arată că, în comparaţie cu luna septembrie 2011, volumul publicităţii contractate s-a diminuat, iar spaţiul de emisie permis de legislaţie pentru plasarea publicităţii (12 minute pe oră) este utilizat în mică măsură.

Reamintim că primul Raport, făcut public în luna septembrie curent, a vizat calitatea şedinţelor de lucru şi calitatea principalelor ediţii informative de la „Teleradio-Moldova”.

APEL monitorizează gestionarea reformelor iniţiate la Companie în cadrul unui proiect susţinut de Programul Mass-Media al Fundaţiei Soros-Moldova.
Rapoartele de monitorizare pot fi accesate pe site-ul www.apel.md 

22 noiembrie 2012

Asociaţia Presei Electronice APEL

Rău Satisfăcător Mediu Bun Excelent
(1)
Comentarii (0) Adaugă comentarii
Nume:
Comentariu:
 
PrimaComunicate de presaComunicat de presă
 
 
Sus
Activităţi  |  Comunicate  |  Cercetari  |  Documente  |  Legislatie  |  Referinţe utile
Vizitatori : 308051
(+373 22) 204-766,(+373 22) 21-12-54
 
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions
Creat de Trimaran