Situația mass-mediei din RM rămâne afectată de probleme grave, deși a înregistrat o ușoară evoluție, arată Indicele privind Situația Presei în Moldova (ISPM) în anul 2023, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) luni, 5 februarie.
Documentul este elaborat pentru al optulea an consecutiv și identifică evoluțiile-cheie din sectorul media, dar și factorii ce au un impact negativ asupra îndeplinirii misiunii sociale a presei și pot periclita evoluția firească a mass-mediei. Starea presei autohtone a fost apreciată de 14 evaluatori cu un punctaj ce nu a ajuns nici la jumătatea celui necesar (60 de puncte) pentru a atesta că legislația media este suficientă și eficientă, că presa activează în condiții economice propice sau că jurnaliștii își desfășoară munca în condiții de securitate deplină.
Raportul arată, între altele, că cele mai problematice sectoare pentru mass-media au fost și rămân mediul economic, securitatea informațională și contextul politic.
Potrivit ISPM, legile ce guvernează activitatea mass-mediei au fost modificate/completate cu norme legale noi, necesare și oportune. Aplicarea defectuoasă a legislației rămâne însă o problemă majoră, vulnerabilizând cel mai mult asigurarea accesului la informații de interes public. Studiul mai relevă modul în care contextul politic, cel social și economic, tensionate pe tot parcursul anului 2023, au influențat activitatea presei.
Autorul documentului, expertul Ion Bunduchi, propune un set de recomandări care ar putea îmbunătăți situația.
Sursa: CJI