APEL implementează un nou proiect susținut de OIF pentru consolidarea reglementării mass-media și a dialogului între CA și FSM

Asociația Presei Electronice (APEL) implementează, în perioada iulie – decembrie 2025, proiectul „Sprijin pentru consolidarea reglementării mass-media și structurarea unui dialog între Consiliul Audiovizualului din Republica Moldova și mass-media naționale”, cu sprijinul Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).

Scopul proiectului este îmbunătățirea capacității instituționale și operaționale a Consiliului Audiovizualului (CA) și a furnizorilor de servicii media (FSM) pentru aplicarea unitară, corectă și transparentă a legislației, cu respectarea principiilor integrității informației – independență, pluralism și echilibru – într-un context marcat de polarizare media și dezinformare.

Proiectul își propune să consolideze capacitatea CA de a garanta respectarea prevederilor legale privind reflectarea alegerilor în media audiovizuală și să familiarizeze furnizorii de servicii media cu aceste cerințe, pentru o aplicare coerentă și responsabilă.

Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără:

  • dezvoltarea competențelor reprezentanților CA și FSM în domeniul reglementării și autoreglementării media, în special în context electoral;
  • sprijinirea furnizorilor de servicii media pentru alinierea politicilor editoriale la cerințele legale privind reflectarea alegerilor, combaterea discursului instigator la ură și a dezinformării;
  • crearea unui mecanism consultativ pentru susținerea integrității informației;
  • facilitarea dialogului regulat între CA și FSM în spiritul co-reglementării;
  • organizarea unei evaluări post-electorale incluzive.

Pe parcursul proiectului vor fi desfășurate sesiuni de formare, consultanță specializată, dialoguri instituționale și un forum post-electoral, la care vor participa reprezentanți ai CA, CEC, furnizorilor de servicii media, partidelor politice, experți și organizații ale societății civile.

Proiectul se va încheia cu elaborarea unei foi de parcurs cu recomandări strategice pentru consolidarea colaborării între actorii implicați în reflectarea campaniilor electorale și pentru promovarea integrității informației în spațiul mediatic al Republicii Moldova.

Social Media:
Scroll to Top