Raport APEL | Activitatea CA în alegerile din 2025 indică o tendință de consolidare instituțională

Asociația Presei Electronice (APEL) a publicat Raportul de monitorizare a activității Consiliului Audiovizualului (CA) în alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, care evaluează modul în care autoritatea de reglementare și-a exercitat atribuțiile legale pe durata perioadei electorale.

Monitorizarea a fost realizată în perioada 14 iulie – 10 octombrie 2025, în baza metodologiei APEL, și a vizat ședințele publice ale CA în care au fost examinate subiecte cu caracter electoral. În total, au fost monitorizate 15 ședințe, în cadrul cărora au fost analizate 25 de subiecte legate de reflectarea alegerilor de către furnizorii de servicii media audiovizuale.

Potrivit concluziilor raportului, activitatea CA în alegerile din 2025 a întrunit 2180 de puncte, ceea ce corespunde unui indice de calitate de 34,60 puncte, încadrându-se în categoria unei activități bune, foarte aproape de pragul calificativului „foarte bun”. Comparativ cu ciclurile electorale precedente, rezultatul indică o tendință de consolidare instituțională și profesionalizare a activității CA.

Raportul evidențiază în mod special:

  • nivelul foarte ridicat de transparență al activității CA, indicator care a atins scorul maxim (100%);
  • calitatea deciziilor, care a înregistrat o creștere semnificativă față de anii anteriori, toate deciziile fiind apreciate ca fiind conforme cu cerințele legale;
  • îmbunătățirea calității rapoartelor de monitorizare și control, comparativ cu ciclurile electorale din 2023 și 2024.

Totodată, potrivit raportului calitatea dezbaterilor din ședințele publice ale CA rămâne indicatorul cu cel mai redus punctaj, deși în 2025 se atestă o evoluție pozitivă. Unele intervenții ale membrilor CA au fost apreciate ca fiind insuficient focalizate pe esența subiectelor examinate.

Documentul formulează și recomandări adresate CA, printre care:

  • menținerea abordării proactive în relația cu furnizorii de servicii media și societatea civilă;
  • organizarea de consultări structurale înainte de debutul perioadelor electorale;
  • ajustarea și diversificarea metodologiei de monitorizare, inclusiv pentru a permite evaluări mai nuanțate ale contextului reflectării concurenților electorali.

Raportul de monitorizare a activității CA în alegerile din 2025 a fost elaborat de experți APEL și a fost realizat cu suportul IMS, în cadrul proiectului „Dezvoltarea strategică și consolidarea cadrului legal și de reglementare pentru mass-media independentă din Moldova”.

Vedeți și rapoartele de monitorizare de la alegerile din 2024 și 2023.

Social Media:
Scroll to Top